My name is Energetic. Certificat Energetic!

Este noapte, o oră la care orice om normal la cap ar dormi. Cu toate acestea personajul nostru nu poate dormi. Gândurile zbuciumate i-au furat liniștea și nu vor să îi dea pace. Astăzi a fost o zi foarte aglomerată a trecut de la birouri, la agenții, persoane cu bani, cu toate acestea ultima familie l-a lăsat fără cuvinte. Cu adresa în mână căuta casa vizată. A trecut de trei ori pe lângă ea fără să îi vină să creadă că toate acestea sunt posibile. Într-un final l-a sunat pe domnul Ionescu, cel care făcuse comanda. Omul a ieșit imediat afară nemai-lăsând urmă de bănuială. Casa aceea sărăcăcioasă în care inamicul personajului nostru se pare că își făcea de cap era noua sa misiune. 

  • Bine ați venit! Ne cerem scuze pentru că nu avem cu ce să vă servim, dar cea mai mare parte din banii noștri s-a dus pe căldură. Puteți vedea că am încercat să facem și noi câte ceva, dar frigul acesta tot își găsește loc. Sperăm că ne-ați putea ajuta, domnule…
  • Energetic. Certificat Energetic este numele meu. Din câte pot observa inamicii mei și-au făcut mai multe puncte de luptă, dar în final vom reuși să îi învingem. Puteți avea încredere în mine și în bunul meu prieten Audit Energetic. Dacă veți fi de acord la următoarea noastră întâlnire voi veni și cu el.
  • Marcele ăsta vrea să ne ia banii, uită-te la el. Cică Enegetic… Certificat Enegetic… Unde ai mai auzit mă tu omule de așa ceva? Iauzi la el cică certificat energetic ieftin…Uită-te la el, sigur are prețuri de 5 ori mai mari decât alte firme. Ne lași în prag de iarnă fără bani, nu-ți e milă de copchii ăștia?
  • Stimată doamnă, probabil nu ați mai auzit de numele meu pentru că eu sunt unul dintre cei mai buni spioni. De ani de zile mă lupt cu frigul, mi-au trecut prin mână mii de case, dintre care zeci ca a dumneavoastră. Nici măcar o singură dată nu m-am dat în lături indiferent de pericole. Nu vă voi lăsa fără bani, în plus dacă găsiți în altă parte mai ieftin vă voi oferi un discount suplimentar.
  • Ce să facă eu mă cu discul tău? Îl pun pe Fuego să ne cânte când ăștia mor e foame și de frig?
  • Nevastă du-te și stai cu ăia mici că iar încep să se certe. Domnul a zis că îți oferă o reducere nu ți-l aduce ție pe Fuego să îți cânte. Mi-o zis mie Costel a lui Marghioală că este cel mai bun spion la care putem apela. Că are dispozitive de ultimă generație și descoperă și cele mai mici locuri prin care frigul poate intra, dar și locurile în care se pierde multă căldură. Vă rog să o scuzați domnule Certificat, ea se gândește doar cum să mai economisim niște bănuți.

Certificatul Energetic este gata, dar acum agentul nostru se gândește cum să le spună celor din familie ca a lor casă deabia cu greu a putut fi încadrată în categoria G. Va fi nevoie de ceva muncă și investiție pentru a scăpa de frigul ce amenință să cuprindă întreaga casă în lunile care urmează. Costurile la care ajunge această familie sunt foarte mari și trebuie să le reducă. Agentul nostru este supărat că nu poate face chiar el totul. Cu toate acestea un certificat energetic Bucuresti se ocupă doar cu descoperirea problemelor și clasarea casei în una din casele A, B, C, D, E, F, G. Pentru rezolvarea problemelor este nevoie de prezența unui auditor energetic. Cu toate acestea agentul știe că lucrează pentru o firmă cu cele mai mici prețuri de pe piață și astfel soții Ionescu vor mai putea păstra ceva bani și pentru casă. De asemenea este sigur că Auditul Energetic va oferi familiei cele mai bune soluții pentru a învinge în lupta contra frigului. 

Care este misiunea unui Certificat Energetic?

 

  • În primul rând certificare energetică. Asta înseamnă că după realizarea certificatului energetic vei ști cât consumă casa ta pe an. De asemenea aveți ocazia de a afla mai multe despre consumul de apă caldă, de ventilație și multe altele. În funcție de aceste date casa primește o clasă. Certificatul Energetic are rolul de a ajuta proprietarul casei să ajungă cât mai aproape de clasa A.
  • Pentru a ajuta proprietarul trebuie realizat și un audit energetic. Acesta oferă soluții foarte simple pentru realizarea tuturor problemelor. De asemenea la firma Enermed Impex SRL se oferă cele mai bune prețuri pentru servicii. 
  • La final dacă sfaturile oferite de acesta sunt respectate casa poate ajunge la cele mai bune performanțe energetice și va putea fi încadrată în clasa energetică A. Asta înseamnă că acea casă va avea cele mai scăzute costuri energetice raportate la an.

Agentul nostru a plecat în lumea viselor gândindu-se la discuția pe care o va avea mâine cu familia Ionescu și la celelalte firme și case pe care trebuie să le viziteze. Munca de spion nu este tocmai ușoară, mai ales că cele mai multe persoane apelează la ajutorul lui doar când vor să vândă o casă. 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2016

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.