Unde gasim motocultor?

Iarna ne-a părăsit deja. Cum temperaturile sunt tot mai ridicate, decât în mod normal, volumul de muncă în grădină a crescut fără oprire. Pentru a face față am decis că este nevoie acută de un motocultor,  care să mă ajute în lupta cu timpul.

Este necesar mai ales atunci când curtea casei mele are o suprafață foarte mare, iar posibilitatea de a pătrunde cu un autovehicul nu există. Gândiți-vă cât timp mi-ar fi necesar pentru a mărunți pământul de pe un pogon cu ajutorul unui hârleț. În paranteză fie spus, bunicul meu îl lucra în sistem de „clacă”, adică se strângeau rudele, prietenii și împreună într-o zi, două era gata. Azi nu mai ai cu cine să faci o clacă. Absolut toți prietenii au serviciu și  afaceri ce nu le permit să lipsească nici măcar o zi.

Iată motivul ce m-a determinat să îmi dotez gospodăria cu utilaje moderne, care să mă ajute să am spor în executarea diferitelor lucrări. Acum a venit vremea unei achiziții deosebite pentru lucrarea suprafeței destul de mari de pământ. Cu ajutorul unui  motocultor nu voi scurta doar timpul în care voi rezolva săparea pământului. Acest utilaj îmi va permite ca într-o perioadă de timp să îndrept respectiva suprafața. În prezent ea prezintă mai multe denivelări, care pe timp ploios acumulează apa provenită din ploi. Astfel apar mai multe porțiuni ce trebuiesc evitate o perioadă destul de lungă, chiar și după încetarea ploilor. Cred că în 2 – 3 ani acestea vor dispare, doar prin săparea corectă a terenului.

De pe site-ul meu preferat pot cumpăra motocultor !

Acum, după ce hotărârea mea a fost luată, va trebui să mă decid asupra tipului de utilaj ce îl voi cumpăra. Aici va trebui să țin cont că nu îmi doresc un utilaj tip hobby, ci înclin spre unul semiprofesional sau chiar profesional. Totuși, cum cele profesionale necesită o investiție mult mai mare, cred că mă opresc la un utilaj semiprofesional. Sunt convinsă că acesta se pretează cel mai bine la volumul de muncă, precum și ca investiție.

Am ajuns și la tipul utilajului ce îmi este necesar pentru tipurile de munci ce trebuie să le desfășor. Cu o motosapă nu voi putea beneficia decât de săparea pământului, în timp ce cu un motocultor, voi putea executa și alte lucrări pe suprafața respectivă.

Odată ce am decis ce anume să caut m-am gândit să intru puțin pe site-ul meu preferat, adică pe tehnicbazar.ro, și să studiez oferta lor generoasă. Iată că am găsit o ofertă destul de generoasă anume Motocultorul BCS 740 Power Seif. Acesta la cei 12 CP îmi va ușura foarte mult munca și în plus este la un preț foarte acceptabil pentru buzunarul meu. În plus, îmi oferă posibilitatea comandării ulterioare a diverselor accesorii ce îmi vor face viața și mai ușoară.

Printr-un sistem de cuplare rapidă îi pot atașa după preferință: o sapă rotativă, un plug, o rariță, o bară de cosire sau o coasă rotativă. Acest utilaj îl pot dota și cu o perie de curățat reglabilă. De asemenea îl pot folosi  și în timpul iernii dacă voi achiziționa și o freză de zăpadă. În acest fel cu ajutorul dat de Tehnic Bazar îmi pot rezolva toate muncile din gospodărie foarte repede și mai ales cu efort minim.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.