Lenjeria mea de pat preferata, de ce prefer bumbacul?

Bine ați revenit pe blogul meu! Prima parte a sesiunii de vară a luat sfârșit și tocmai de aceea vreau să vă povestesc despre una din problemele cu care m-am lovit în această perioadă. Mulți dintre voi știu că pentru a merge la facultate a trebuit să mă mut împreună cu sora mea în Cluj, ei bine acest lucru a venit cu beneficii și dezavantaje. Unul din principalele dezavantaje este absența unui număr mare de lenjerii de pat. Din păcate am avut doar două, ceea ce făcea grea schimbarea lenjeriei. Mai exact trebuia să o spăl dimineața și seara să fie uscată pentru a putea îmbrăca cele două pilote.

Tocmai de aceea in această perioadă m-am decis să achiziționez câteva modele noi, iar ca de fiecare dată cel mai probabil mă voi orienta spre lenjerii de pat 3D. Aceste modele transformă total camera în care sunt puse și în plus mă ajută să visez mai bine. Cea mai grea parte este însă alegerea unui singur model, trebuie să recunosc că de foarte multe ori ajung să îmi doresc peste 20 de modele, dar desigur nu le pot lua pe toate. Chiar dacă noi suntem două prefer să cumpăr modele diferite și apoi să le asortez între ele. Credeți-mă că este mai ușor să te prinzi a cui este pilota dacă procedezi în acest fel.

Cum aleg ce lenjerii de pat voi folosi?

Deoarece nu pot alege lenjeriile după model de fiecare dată trebuie să găsesc și alte criterii. Unul dintre acestea este materialul, mai exact de fiecare dată când cumpăr lenjerii de pat urmăresc să fie din bumbac 100%. Acest material este perfect atât vara cât și iarna. În perioada călduroasă păstrează temperatura corpului și în plus absoarbe foarte bine transpirația, iar în perioada rece mă pot bucura de răcoarea materialului. În plus bumbacul mă asigură că voi avea indiferent de anotimp pernele reci. Oare sunt singura care seara poate să adoarmă doar dacă are seara o pernă rece sub cap?

În plus de foarte multe ori aleg să achiziționez lenjerii din bumbac Damasc, acestea au în compoziție bumbac și atlas. Această combinație este foarte perfectă deoarece materialul este unul mătăsos și plăcut la atingere. Partea cea mai puțin plăcută la aceste lenjerii de pat este că modelele sunt unele foarte simple. Dacă ar exista o combinație între aceste lenjerii și modelele 3D atunci cu siguranță le-aș alege.

Știu că uneori prețul poate crea mici probleme, dar cu toate acestea eu prefer un somn  mai odihnitor în detrimentul unei lenjerii ieftine. Un alt aspect pe care îl ador la aceste lenjerii este că se usucă foarte repede. Asta înseamnă că nu vor sta foarte mult pe sârmă și în plus mă pot bucura încă din aceeași seară de parfumul balsamului de rufe.

Dacă și voi vreți să vă achiziționați lenjerii de pat nu uitați să verificați pe site toate detaliile. Nu toate lenjeriile au aceleași dimensiuni și există unele modele realizate cu un număr mai mare de fețe de pernă. Desigur puteți face ca mine și să combinați mai multe modele, dar dacă nu vreți să ajungeți la acest rezultat mai bine vă interesați din timp.

Lenjeriile ne vor însoți mereu și vor realiza puntea dintre noi și lumea somnului, tocmai de aceea trebuie să le acordăm importanța cuvenită. Voi spre ce modele de lenjerii de pat vă orientați?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.