S.B.S.3 Farmec: familie, frumusețe și încredere
Nimic nu este mai frumos decât primii ani din viață. Îmi amintesc și acum cum pe la 6-7 ani începusem să testez toate hainele din dulapul mamei, nu mai vorbim de pantofii cu toc. Eram așa de entuziasmată să arăt ca cea care îmi dăduse viață încât uneori uitam că port pantofi cu tocuri și cu câteva zeci de mărimi mai mari. De cele mai multe ori ajungeam direct pe jos, dar nici măcar o dată nu plângeam. Mă gândeam că pentru a ajunge mare trebuie să trec peste toate problemele.
După ce am mai crescut am început să descopăr fardurile mamei mele. Dacă inițial mi-a fost teamă să le testez, după câteva săptămâni mama m-a găsit mânjită pe toată fața. Nu știam cum să le folosesc și le pusesem la întâmplare pe față. Dorința de a mă certa a fost mai slabă decât râsul așa că într-un final am rămas amândouă râzând pe covor. Ce rău îmi pare că pe atunci nu erau telefoane atât de performante, mi-ar fi plăcut să vă arăt cum a fost prima mea ședință de make-up.
Imediat ce am scăpat de criza de râs mama mea m-a luat în camera ei, avea să îmi predea cea mai importantă lecție. Îmi aduc și acum aminte cuvintele ei: ”Chiar dacă o femeie se naște cu Farmec, problemele și necazurile o fac să apeleze la produse cosmetice. Cu toate acestea tenul nostru nu poate rezista de unul singur, de aceea ori de câte ori te vei machia trebuie să ai și o Apă micelară alături.” La sfârșitul săptămânii când am mers cu ea la cumpărături m-a dus la raionul de cosmetice. Atunci am avut prima întâlnire cu o marcă prietenoasă, cum îmi zicea mama mea. Inițial nu am înțeles la ce se referă, dar după ce am testat noua Apă micelară cu Orhidee mi-am dat seama că tenul meu este mult mai plăcut la atingere.
Îmi amintesc și acum serile în care veneam obosită de la câte o petrecere și voiam să trec la somn. Reușeam să pun capul pe pernă și vocea mamei mele îmi revenea în minte: ”Nu îți lăsa tenul să sufere, durează doar 5 minute să îi redai prospețimea”. În acele momente nu mai conta cât de obosită eram, cu ultimele puteri ajungeam în baie în căutarea acelui produs românesc de care familia mea era îndrăgostită. O dată tenul curățat și hidratat puteam pleca în lumea viselor. Am avut și eu o seară în care am uitat să mă demachez, mă gândisem oare ce contează o seară? A doua zi perna era plină de fondul de ten și de make-up, nu știu ce anume din acea imagine m-a frapat, dar am jurat să nu mai fac asta a doua oară.
În acest moment nu am copii, dar dacă voi avea fetițe le voi învăța de mici să își prețuiască tenul. Nu îmi este teamă de nimic pentru că alături de mine este Farmec. Acum de exemplu am avut ocazia de a face cunoștință cu noua gamă Farmec. Încă o dată mi-am dat seama că totul este posibil atunci când ai alături o marcă cunoscută. Vă invit și pe voi să îmi spuneți ce sfaturi ați primit de la mamele voastre și ce sfaturi le veți oferi fetelor voastre.
Sa folosească produse românești care sunt de calitate superioară și la prețuri convenabile.
Am avut o relatie foarte buna cu mama si am primit multe sfaturi legate de frumusete si ingrijire. Am scris si eu un articol pe blog legat de acest aspect.
Pe vremea mea , parca sunt bunica, :))) nu stiu daca existau apele micelare, dar ma demachiam foarte fain cu laptele Doina 🙂 Si acum il mai folosesc, dar dupa apa micelara :))
Chiar azi am vazut apa micelara in magazin. Acum imi pare rau ca n-am luat-o!
Si eu am avut o relatie destul de buna cu mama
Ce mi-a placut povestea, e scrisa cu farmec, hehe.
treaba cu demachierea e musai necesara! eu nu pot sa adorm pana nu ma demachiez si nu fac dus. am pitici pe creier 😀
Farmec ne surprind placut mereu. Pana acum nu am folosit aceasta gama dar e in atentia mea. Eu nu am avut o relatia apropiata cu mama mea, dar am avut-o exemplu in tot ceea ce facea. A nu se intelege altceva, doar ca nu comunicam prea mult si probabil si asta a fost motivul pentru care am devenit mai introvertita. Probabil venea si satula de copii de la servici, fiind asistenta pediatra. Astea le gandesc eu acum…. Mereu era la datorie, insa. Servici, casa, curte, pasari. Acum face 79 de ani si e la fel, cu simtul datoriei. Mama este primul om de la care inveti.
Mama e roscata naturala si nu a folosit niciodata farduri pentru ca nu avea nevoie (are tenul alb si parul precum matasea de porumb) asa ca am luat contact cu fardurile abia cand eram in liceu, dar mai ales in facultate.
Am multe produse de machiat, dar nu sunt de acord sa le foloseasca fiica-mea. Mi se pare prea mica pentru ca are abia 10 ani. Dar….am invatat-o sa isi ingrijeasca tenul si sa il curete pentru ca traim intr-o societate care polueaza intens, mancarea este plina de chimicale asa ca este important sa folosim produse cat mai bune pentru a ne proteja corpul.
De la Farmec am si eu produse si imi plac mult. Pentru fiica-mea am ales o lotiune de curatare a tenului si un baton pentru cosuri care este excelent.
Nu am incercat apa micelara cu orhidee…dar sa stii ca mi-a placut articolul tau.
Mama mea a murit de tanara, eu aveam 25 de ani. Sfaturile ei au ramas sfinte pentru mine.